Se afișează postările cu eticheta Eurovision. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eurovision. Afișați toate postările

duminică, 19 mai 2013

Anul ăsta, mai nimic despre Eurovision

Dintr-un motiv cât se poate de simplu: reprezentantul României, Cezar Ouatu, îmi displace profund! Nu contest că în muzica clasică o fi având ceva de spus, însă la concursul ăsta, cu melodia asta, a fost o-ri-bil! Drept pentru care, n-am avut chef să mă uit la show-ul de sâmbătă seară, de la Malmö. S-a uitat soțul, în schimb, și la un moment dat mi-a spus că la anul Eurovision va fi sigur la Copenhaga :D Eu am considerat că e mai plăcut să citesc decât să urmăresc un program care nu-mi place. Totuși, vineri am avut curiozitatea și am ascultat toate melodiile din concurs și, din toate, mi-a plăcut cea a Belgiei și cea a Islandei. La ultima, cred c-am fost influențată și de aspectul mai mult decât plăcut al solistului =))
Azi, "am tras mâța de coadă" cam toată ziua. După micul dejun, m-am uitat la un film din 2010, London Boulevard, cu Colin Farrell și Keira Knightley (good but sad!), după care m-am hotărât să mă duc să-mi cumpăr înghețată de la Auchan. Bineînțeles că tentația de a mă afla lângă mol a fost mai puternică decât mine, așa că, înafara înghețatei m-am ales și cu o pereche de balerini de atlas de la Deichmann, la minunatul preț de 24 de lei

iar de la un târg de flori și unelte de grădinărit, care se desfășoară în parcul Palas, am cumpărat 3 vase cu petunii, pe care, odata ajunsă acasă, le-am transbordat într-un vas de ceramică. Aici am avut parte și de o micuță mojicie din partea vânzătoarelor de la standul Baumax. Mi-au pus vasele într-o sacoșică, deși le-aș fi preferat într-un cofraj dintr-acela pentru vase mici de plastic și mi-au taxat sacoșa pe motiv că "de 3 zile dăm câte o sacoșă pentru fiecare floare, da' azi, gata". Pentru 50 de bani!


Cam așa a fost weekend-ul meu. Mâine începe o nouă săptămână pe care v-o doresc să fie cât se poate de bună.
Aveți grijă de voi!

miercuri, 23 mai 2012

Life goes on

Acum, că m-am liniştit după apariţia lui Zdreanţă, parcă-mi mai vine să mă gândesc şi la altceva.
Aseară a fost prima semifinală a Eurovision pe care eu, însă, n-am văzut-o pentru că am uitat. După cum poate aţi aflat până la ora asta, Romania s-a calificat în finala concursului care are loc anul ăsta la Baku, în Azerbaijan, în ciuda unor probleme tehnice întâmpinate de membrii trupei Mandinga.


Astăzi dimineaţă am avut curiozitatea să ascult piesele ţărilor calificate în finală şi trebuie să spun că nu m-a dat pe spate nici una. Ba chiar unele sunt de-a dreptul sinistre şi aici aş menţiona trupa de septagenare din Rusia, tinereii de tinichea din Irlanda... Deşi Zaleilah, melodia celor de la Mandinga, nu mi-a plăcut prea mult (şi nu-mi place nici acum!), trebuie să recunosc că e veselă, antrenantă şi probabil va prinde la public, pentru că de obicei se votează piese care să fie difuzate la radio şi în cluburi, pe durata verii.
Joi seară va fi cea de-a doua semifinală la care sunt curioasă să-l ascult pe Engelbert Humperdinck, concurentul în vârstă de numai 76 de ani al UK.
Pentru cititorii mei mai tineri am să pun o piesă cântată de susnumitul şi cu care a făcut furori acum mai bine de 40 de ani.


Cu asta incursiunea culturală s-a sfârşit! :D Back to work!
Un pic mai târziu am să vă arăt cele două rochii pe care mi le-am cumpărat de la Dorothy Perkins.