Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările

marți, 23 iunie 2020

Hello!

În sfârșit, am reușit și eu să mă loghez la contul meu de blogger.
Deși dorință de a scrie am mai avut, faptul că nu m-am putut loga pe blog, a dus la pauza asta așa de mare.
Oricum, acum postez de pe Edge, Chrome împiedicându-mă în continuare să intru pe blog ori să comentez la alte bloguri de pe platforma Blogger.
OK, destul cu asta!
Voi ce mai faceți, cum o mai duceți? Cum faceți față pandemiei?
Eu nu-s tocmai grozav. Anul ăsta nu a început prea bine pentru mine.
După decesul mamei de la începutul lunii februarie, am luat o pauză de câteva zile să văd Parisul. Nu mai fusesem niciodată și-mi doream. Când m-am întors la birou, am aflat cu stupoare că nu mai am loc de muncă. Adică, nu m-au dat afară, însă funcția mea era ocupată de altcineva.
Mă rog, parte din chestia asta era previzibilă (schimbarea directorului cu un altul care și-a luat secretara cu el), însă în naivitatea mea mi-am închipuit că voi lua eu locul colegei, adică vom face o rocadă. N-a fost așa! S-au debarasat de mine într-un mod total neelegant, chiar daca lucrez în firma aia de aproape 35 de ani. Da, am rămas acolo, de când m-am angajat. Ce să-i faci dacă am crezut că încă se mai apreciază fidelitatea...
Așa se face că vreo 3 săptămâni am avut un statut incert, adică eram secretară, însă nu aveam post și stăteam într-un birou al șefului de compartiment, unde oameni pe care, pe unii dintre ei i-am cunoscut abia atunci, au fost extraordinar de drăguți cu mine, făcându-mi mai ușoară suferința. Și au mai fost și unii care, dintr-un motiv care-mi sc apă, mi-au trimis tot felul de mesaje jignitoare, anonime, pe Messenger.
Când, în sfârșit găsisem un loc în care să lucrez, în dimineața zilei în care urma să mă prezint la acel loc de muncă, am alunecat pe scări la bloc și mi-am rupt un picior.
După o operația în care piciorul stîng mi-a fost "ranforsat" cu o plăcuță, 3 șuruburi și două broșe Kirschner (ori "andrele", cum le zice kinetoterapeutul meu :P), mi-am petrecut mai tot timpul în pat, fiindu-mi imposibil să mă deplasez mai mult decît până la toaletă și înapoi, folosindu-mă de un cadru de mers. Adică țopăind într-un picior. Și așa au trecut cele 3 luni după care am avut voie să pun piciorul în pământ, însă cu susținere pe cadru. Abia pe la mijlocul lunii iulie voi avea voie să calc pe el, încât să încep să folosesc cârje și așa, poate voi fi și eu mai mobilă.
Nici nu vă închipuiți cât de mult îmi doresc să ies afară la aer, să stau pe o bancă în parc... Azi am simțit miros de tei, așa că probabil au înflorit pe undeva prin preajmă, doar că nu-i pot vedea.
Cam asta e cu ghinioanele mele care s-au ținut lanț de la începutul anului.
Uitam să vă zic, că în plus, săptămâna trecută s-a stins și soacra mea. Din fericire, am reușit să merg și eu la înmormântarea cu doar câțiva oameni, conform dispozițiilor legale, să-mi iau rămas bun de la ea, pentru că nu o mai văzusem de la sfîrșitul lunii ianuarie.
Una peste alta, acum sunt mult mai bine, însă lipsa de activitate, mă omoară. Reușesc cu ceva efort să gătesc, să pun rufe la spălat, și chiar să le întind la uscat. Mai mult nu pot, oricât m-aș strădui, pentru că mi-e teamă să nu mă dezechilibrez și să cad, plus că piciorul se umflă destul de tare și, din când în când trebuie să stau cu el ridicat pe o pernă.
Totuși, cel puțin în perioada în care am stat doar în pat, adică o luna și jumătate, am citit vreo 25 de cărți, ceea ce cred eu ca e bine, nu? :)
La final, vă pun o poză cu mine, la întoarcerea acasă, după ce mi-a fost scos ghipsul, că poate vă era dor :D


Acum vă las, dar ne mai vedem și mîine! :-*

miercuri, 1 mai 2013

1 Mai burghez, nah!

Iaca așa am petrecut eu. Nu muncitorește, că nu-s chiar muncitoare. Nu-s nici burgheză, știu, însă prefer să petrec ca ăștia din urmă
De dimineață am fost la Ciric, o zonă de agrement nou reabilitată, unde primarul a inaugurat ce se putea inaugura azi, ținând cont de faptul că mai e mult de lucru. Câteva poze făcute cu acest prilej
debarcaderul, încă neutilat complet

unul din bazinele ștrandului

insula, pe care o cunosc mai toți ieșenii

discursul regelui primarului

lacul Ciric

restaurantul Golden Stone - unul din restaurantele din zonă

același restaurant, unde am băut o limonadă că leșinam de cald
Azi, la Iași, sunt 30 de grade. De dimineață a fost soare, acum, la ora asta înnorându-se un pic, însă de cald e tot foarte cald.
După tăierea panglicii de la Ciric, soțul m-a invitat la un restaurant care-i place lui mult, La Castel, situat în Copou.




Locul e, întradevăr, tare frumos, nu atât edificiul, pe care eu îl găsesc ușor kitschios, cât zona în care e clădit. Totul e verde-n jur, aerul e curat... E o plăcere să stai în grădină pe vremea asta.  Eu am mâncat o salată grecească bună, la care am adăugat crutoane, și am băut o limonadă așa și așa.
După un timp ne-am retras spre casă, la umbră,  ca să mai spăl niște rufe :D și să mă pregătesc pentru încă două zile de muncă înaintea Paștelui ortodox, când vom avea liber până pe 7 mai, inclusiv.

marți, 30 aprilie 2013

Din copilăria mea

Zic să vă arăt și vouă cum arătam la 1 an și 3 luni (fără o zi :p)

6 iunie 1969
Deși am mișcat mâna și se vede că plânsesem, e poza cea mai reușită din toate cele făcute de mine de-a lungul vieții.
Dacă Dumnezeu mi-ar fi îngăduit, cred că făceam copii frumoși, nu? :D

marți, 5 februarie 2013

Am fost la bairam

Mama a împlinit azi 76 de ani, așa că a dat și ea "o tartină, o măslină, o scobitoare străină..."


I-am urat La mulți ani, i-am mâncat toate bunătățile pe care le-a făcut, ne-am întâlnit cu prieteni vechi, am vorbit, am râs și împreună cu Lumi, vechea mea prietenă, am dezbătut condiția fotomodelului pe piața muncii, după ce soțul meu ne-am chinuit o bună bucată de timp până ne-a făcut o poză cât de cât acceptabilă. Concluzia e că fotomodelele ca noi au o viață grea :D


Să-mi trăiești mămică, o mie de ani!

miercuri, 12 decembrie 2012

Life as I live it!

Adică, fetelor, nebunie curată!
Dar să-ncep cu începutul... Duminică pe la prânz m-am gândit eu c-ar fi bine să merg la vot, cu toate că habar n-aveam cine candida în colegiul meu. Ningea abundent, apos, o "frumuseţe" de vreme! Pe drum m-am oprit la un second-hand deschis pe strada mea, acolo unde n-am găsit niciodată nimic care să-mi placă, pentru că prin geam se vedea că-i plin de marfă. Şi de data asta am avut noroc, pentru că am găsit o geantă frumoasă, nouă

culoarea originală e mai vie, cu blitz și reglarea balansului de alb e tot ce am reușit, dat fiind că nu am lumină naturală

şi două baticuri din mătase naturală, noi, made in Japan :D Geanta a costat 29 de lei, iar baticurile, unul 5, iar celălalt 6 lei.

cea din stânga e Tie Rack și are pe etichetă prețul de 69 de lire sterline :D

Eeei, şi aventura începe după ce mi-am exercitat dreptul la vot, atunci când am primit un telefon de la mama care plângea şi-mi spunea că i s-au furat 700 de lei din poşetă. Unde? Acasă la o prietenă de-a ei, acolo unde s-a dus după ce a trecut pe la mine să-i dau banii pe care i-am scos de pe cardul de pensie. Prietena respectivă (sau mai bine zis fosta prietenă!) ţine în gazdă o fată de la ţară, Bianca, elevă în clasa a 10-a la liceul V.Alecsandri, care se pare că e dintr-o familie cu posibilităţi materiale reduse, fapt care a frustrat-o îndeajuns încât să fure pensia mamei mele din poşeta lăsată în holul de la intrare, pe cuier. Am fi putut bănui orice alt făptaş dacă nu ar fi luat doar 700 de lei din 900. Pentru că prietena mamei nici nu a vrut să discute despre acest lucru, am anunţat poliţia care a început investigaţiile în urma plângerii penale formulate de mama. Am rămas surprinse de atitudinea prietenei mamei, care a dat zeci de ani de prietenie pentru a apăra hoaţa, care-i plătește 200 de lei chirie pe lună, asta în condiţiile în care domnişoara a mai pus mâna şi altădata pe nişte bani ai unei musafire a gazdei. Aşa se face că duminica mi-am petrecut-o cu mama la poliţie, completând tot felul de declaraţii, plângeri etc. Ca un final al aventurii, luni dimineaţă mama a primit de la mama fetei suma de 700 de lei, declarând cu ocazia asta că i-a adus banii "chiar dacă fata e posibil să nu fie vinovată, dar o să aflăm noi adevărul!". Din păcate, lucrurile nu stau în puterea noastră, unei plângeri penale dându-i-se curs indiferent dacă pe parcursul cercetării prejudiciul este recuperat. Şi aşa, fata asta s-a ales cu o pată pe cazierul judiciar.
Cu asta m-am ocupat duminică

miercuri, 17 octombrie 2012

Ce-a fost mai greu, a trecut

Mă refer, bineînțeles la răceala de care sufăr. Deja nu mai am dureri de cap (sinuzita și-a făcut de cap de data asta), dureri în gât nu mai am, doar nasu-mi mai curge, dar e OK.
Așa că dacă tot ne simțim mai bine (că și soțul era "atins"), aseară ne-am dus la soacra mea să-i ducem o atenție, că a împlinit 77 de ani. Am mâncat o fripturică, am stat de vorbă, pentru că s-a potrivit să vină ieri la Iași doi veri de-ai soțului, pe care-i vedem destul de rar.
Din balcon am făcut câteva poze, pentru că era un apus tare frumos.


La plecare, am primit un cadou de la sora soacrei mele, o apă de toaletă Elizabeth Arden - Red Door. Nu l-am desfăcut încă, pentru că opiniile sunt divergente. Unele spun că e un parfum floral-oriental foarte plăcut, care e foarte persistent, pe când altele susțin că "omoară viața pe rază de 100 de metri" =)) Așa că am să-l testez într-un magazin și-l desfac doar dacă-mi place. Dacă nu, mai văd eu ce fac cu el.
La Iaşi e soare şi destul de cald pentru perioada asta a anului (dimineaţă erau 17 grade)! Atât pentru azi, revin când am noutăți.
Să aveți o zi frumoasă!

joi, 11 octombrie 2012

Scurt intermezzo în care mă laud, chiar dacă n-am nici un merit

Printre articolele dedicate bâlciului local în plină desfăşurare, dați-mi voie să vă spun că marți, prietena mea din copilărie, Anina, mi-a făcut o surpriză extrem de plăcută venind în vizită, după doar un scurt apel telefonic, deși știam că-i la mai bine de 1600 de km. de Iași.

într-o conversație privată cu Bambu
Și n-a venit singură, ci însoțită de un june chipeș, nepotul ei și finul nostru, Victor

Vic, cu bătrâna lui nașă
Nu-i aşa că-i tare frumuşel cu look-ul lui nordic? Şi-i şi foarte deştept. Să vă  mai zic şi că nu fuge de muncă ca dracu' de tămâie aşa cum fac mulţi dintre reprezentanţii vârstei lui?
Hai că l-am lăudat destul pentru un articol şi o să credeţi că am deschis agenţie matrimonială şi m-am apucat să-mi promovez rudele  :D
Să vă arăt şi ce am primit cadou cu ocazia asta: o trusă cu 8 "ombretti", o minunăție fix pe gustul meu, căreia nu i-am prins frumusețea pe motiv de poză făcută la lumină artificială. Culorile fardurilor sunt mai vii, iar unele buline sunt sidefate.
trusă Christian Ros's - un brand de cosmetice italian
Din păcate, vizita a fost destul de scurtă, deplasarea prietenei mele în România având scopuri precise printre care buletin în prag de expirare, vizite la doctor (dentist of course!), însă sper ca până la plecare să ne mai vedem.

vineri, 13 ianuarie 2012

Se poate și mai rău

Zilele astea se discută în toate mediile de demisia doctorului Arafat și de noua lege a sănătății. Se fac mitinguri de susținere a doctorului, de înjurare a lui Băsescu... M-am săturat deja de câte ori a trebuit să mă retrag din grupurile de susținere a ex-secretarului de stat, grupuri încropite pe Facebook și în care am fost înscrisă fără consultare prealabilă. Dar asta e o altă poveste, pe care am s-o reiau altă dată.
Ce vroiam să vă spun în seara asta e că la alții e mai rău.
Să dezvolt.