miercuri, 27 februarie 2013

Trădarea

Stalin şi poporul rus, libertatea ne--a adus!

(lozincă stalinistă)

Recunosc încă de la început că am citit cartea foarte greu, pentru că nu mi-a plăcut subiectul. Este sumbru, chiar deprimant pe alocuri, aşa că abia aşteptam s-o termin.
Ştiţi că nu mă pricep să fac recenzii cărţilor pe care le citesc, aşa că sper să fiţi îngăduitori cu lipsa mea de experienţă din domeniul ăsta.
După un preambul mult prea lung, să-i dăm drumul descrierii.
.

Trădarea de Helen Dunmore ne vorbeşte despre Uniunea Sovietică din perioada stalinistă, arătînd teroarea, lipsurile şi, în general, viață trăită sub privirea vigilentă a vecinilor invidioși și invidia colegilor de muncă. Din câte am descoperit, citind pe internet, romanul este o continuare unui alt roman scris de autoare, numit Blocada (sau Asediul - în original The Siege), care urmăreşte viaţa leningrădenilor şi a celor doi eroi principali, pe durata blocadei Leningradului instaurată de nemţi timp de 2 ani şi 4 luni. 

Leningrad, 1952, penultimul an al perioadei staliniste.
Andrei, un medic pediatru la un spital din oraş, şi Anna, o educatoare, formează un cuplu fericit. Supraviețuitori ai blocadei Leningradului, cei doi soţi duc o viaţă simplă, având grijă de Kolea, fratele adolescent al Annei, și ca toți cei din jurul lor, încercă să evite atragerea atenţiei autorităților asupra lor. Când Gorea, fiul unui influent ofițer de poliție secretă, este internat la spital cu o tumoare, medicul curant îl implică în caz pe onestul Andrei, din dorinţa de a evita interacțiunea cu tatăl periculos. Asumându-şi riscuri pentru că, din punctul lui de vedere toţi pacienţii erau egali, Andrei împreună cu colega sa dr. Brodskaia, un strălucit chirurg ortoped și oncolog, încearcă salvarea copilului prin amputarea piciorului, însă asta nu împiedică boala să-şi urmeze cursul.
Eşecul terapeutic, la care se adaugă faptul că medicul chirurg este evreică, face pe Volkov să-i învinovăţească pe cei doi de boala copilului său şi să ia măsuri represive extreme împotriva lor. Aşa se face că Andrei e torturat şi, apoi, deportat în Siberia, finalul lăsându-ne să înţelegem că, după moartea lui Stalin din 1953, Anna aşteaptă şi speră ca soţul ei să se întoarcă din gulag.

O recomand în special tinerilor care nu au trăit în comunism şi vor să cunoască cât mai multe despre climatul acelor (zeci de) ani. Pe mine m-a întristat teribil, reamintindu-mi cum ne temeam să vorbim, să ne spunem părerea, să ne cerem drepturile şi, mai mult decât atât, obligându-ne să fim obedienţi în faţa unor persoane inferioare intelectual numai pentru că ocupau funcţii în cadrul aparatului de stat, iar faptul că am reuşit s-o termin, pentru a mă achita de obligaţia asumată de a vorbi despre ea, îl văd ca pe o mare reuşită.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii All și are prețul de 29,90 lei.

Acest articol face parte din campania vALLuntar 2 iniţiată de Grupul Editorial ALL în parteneriat cu ROMSILVA. Nu uitaţi că pentru fiecare 15 comentarii postate la un articol, va fi plantat un copăcel !


marți, 26 februarie 2013

Leapşă de la Diana

În weekend am văzut că Diana m-a nominalizat (da, ca la Oscar! :D) să răspund la nişte întrebări întrebătoare, aşa că, să-i dăm drumul!

Le iau cu copy-paste, de lene, bineînţeles

4.1 Care este cartea ta preferata?
Greu, foarte greu să mă decid, însă am să spun Carlton de Cezar Petrescu şi, dacă mi-e permis, latura mea frivolă vrea să zică şi Jurnalul lui Bridget Jones de Helen Fielding

4.2 Ce loc vizitat te-a marcat profund?
N-am călătorit prea mult, oricum, nu cât mi-aş dori, însă din ce-am văzut până acum, prima croazieră pe Marea Egee m-a impresionat până la lacrimi. Nu, nu glumesc, chiar mi-au dat lacrimile de la atâta frumuseţe. Bine, v-am mai zis, parcă, că eu iubesc marea şi dacă ar fi posibil m-aş transhuma în fiecare vară la malul mării.

4.3 Care este ultimul lucru cumparat doar pentru sufletul tau?
Ieri am cumpărat revista Libertatea pentru femei pentru că are ca insert o carte chick-lit pe care am de gând s-o citesc când n-am chef de ceva mai doct.

4.4 What is your dream job?
Să fiu proprietara unui sanctuar în care să trăiască sănătoşi şi fericiţi mulţi căţei şi multe pisici. Locul ăsta să fie undeva în apropierea mării şi într-o climă mediteraneană. Şi singura mea grijă să fie doar dacă nu am omis vreun locatar de la "sesiunile de iubire".

4.5 Care sunt pasiunile tale?
Puţine şi, unele nefolositoare, altele de-a dreptul păguboase :D În ordinea numerelor de pe tricou, prima e lectura, următoarea shoppingul, apoi ar mai fi muzica şi filmele (să le văd/ascult) şi, în rest, orice activitate plăcută care nu implică efort fizic şi intelectual deosebit.

4.6 Care este cea mai draga amintire a ta din copilarie?
Aveam 7-8 ani, mă durea o măsea foarte tare, eram singură acasă şi plângeam urcată pe un scaun, să văd pe geamul de la bucătărie când vine tata de la serviciu. Şi la un moment dat, a venit şi doar s-a descălţat, s-a spălat pe mâini şi m-a luat în braţe. Ne-am aşezat pe canapeaua din sufragerie, el ţinându-mi mâna caldă pe obrazul din dreptul dintelui şi, aşa, ne-am uitat la desene animate cu Lolek şi Bolek care erau aşa haioşi, şi mâna tatei era caldă şi am râs amândoi şi mi-a trecut durerea ca şi cum n-ar fi fost.
Mi-e dor de tata!

4.7 Ai un animal de companie?Daca da ce anume?
Doi motani. Ţuţu, turkish angora în vârstă de aproape 10 ani (o să-i împlinească în aprilie) şi Bamboocha (Bambu) în vârstă de aproape 8 ani, metis de birmanez.

4.8 Ce obiect este indispensabil pentru tine?
Balsamul de buze.

4.9 Preferi cafeaua sau ceaiul?
Cafea, însă nu spun nu unui ceai gustos.

4.10 Cat de des cumperi online si care sunt site-urile cele mai folosite?
Foarte des. De câteva ori pe lună, în funcţie de nevoi, promoţii tentante etc.
Magazinele favorite sunt
4.11 Care este desertul preferat?
În funcţie de sezon, căpşunile, pepenele verde şi savarinele :p

Eu am fugit dintotdeauna de lepşe, însă asta nu mi se pare stupidă, aşa că le invit s-o facă şi pe
Suzi
Camelia Lazăr
belgi
Mel
Alina lui Brumărel
coco
și oricine mai dorește s-o facă!

Da' numai dacă vor :p

Vă pup şi revin în curând cu o recenzie la o carte primită spre citire în campania vALLuntar.

luni, 18 februarie 2013

Semnează petiţia „interesul public mai presus de gustul publicului”!

Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) a lansat această petiţie pentru că, zic ei: 

"Valul din ce în ce mai mare de mizerie propagat prin televiziuni poate zdrobi valorile națiunii.
 Încurajarea promiscuității, a alcoolismului și infidelității, a violenței și vulgarității, promovarea caracterelor murdare și a lipsei de încredere în oameni trebuie să fie oprite dacă vrem ca viitorul copiilor noștri să nu fie stigmatizat irecuperabil de aceste vicii."

Eu, recunosc că, am luni bune de când nu mă mai uit la televizor, pentru că emisiunile de la posturile româneşti nu fac decât să mă revolte, îngreţoşeze şi mai numiţi voi reacţiile provocate de modul în care se face televiziune în România. 
Dacă prin semnarea acestei petiţii pot contribui la diminuarea flagelului (pentru că eu cred că e deja un flagel!), atunci o semnez cu cea mai mare plăcere şi vă îndemn şi pe voi, cititorii mei, s-o faceţi.

vineri, 15 februarie 2013

Un an fără ţigară!

sursa foto
Azi împlinesc un an de când n-am mai fumat o ţigară adevărată!
Câteva luni am mai fumat ţigară electronică cu lichid care avea o concentraţie mică de nicotină, apoi fără nicotină...
Deja am câteva luni de când nu mai simt nevoia să pufăi.
Dacă e să pun în balanţă beneficiile şi dezavantajele, primele câştigă detaşat, pentru că singurul dezavantaj e o schimbare de metabolism care a dus la o creştere în greutate semnificativă (10-12 kg.), deşi perioada în care am suplinit ţigara cu dulciuri nu a fost mai lungă de o lună. Înainte vreme, puteam mânca oricât, orice, oricând, şi greutatea mea varia în jurul a 65-66 kg. 
Este cunoscut faptul că nicotina inhibă secreţia de insulină şi, odată ce nu mai fumezi, pancreasul "inundă"organismul cu insulină care, inevitabil duce la hiperglicemie, deci simţi nevoia de a mânca glucide şi zaharuri în cantităţi mai mari decât atunci când fumai.
Dar tendinţa asta poate fi controlată, cu condiţia să nu te crezi veşnica slăbănoagă, aşa cum mi s-a întâmplat mie. Chimia mi-a venit de hac! :D
Lăsând deoparte problema cu greutatea, avantajele sunt demne de-a fi luate în seamă: tenul meu nu mai este tern, gălbejit şi foarte uscat. De altfel, în ciuda vârstei nu foarte fragede, fondurile de ten folosite acum sunt cu acoperire mică şi medie, ba chiar, întreaga vară am folosit doar creme hidratante colorate cu spf 50+, care se ştie că nu au o acoperire grozavă şi nu arătam chiar rău. Cearcăne nu mai am decât când sunt foarte obosită sau bolnavă. Şi nici atunci foarte pronunţate.
Şi poate cel mai important avantaj este că nu mai miros a ţigară! Nu realizezi cât de urât ai mirosit, în ciuda parfumurilor pe care le foloseşti,  decât când nu mai fumezi şi simţi mirosul de ţigară la persoane fumătoare din jur. 
Dacă vă întrebaţi cum am reuşit să renunţ la fumat după mai bine de 20 de ani şi când fumam aproape 2 pachete de ţigări pe zi, vă spun clar: nu reuşeam fără un surogat! Chiar dacă se clamează faptul că nici ţigara electronică nu e sănătoasă (şi nu văd cum ar fi, atâta timp cât foloseşti nişte lichide made in china care habar n-ai ce conţin), este totuşi un ajutor real, care nu conţine gudron, în lupta împotriva dependenţei. Sunt foarte mulţumită că, în ciuda faptului că nu mă motiva nimic pentru a renunţa la fumat (îmi plăcea să fumez şi nu aveam probleme de sănătate evidente datorate fumatului), am reuşit totuşi să o fac, fără mare greutate.
Probabil aţi ghicit că vă spun toate astea pentru că sunt mândră de mine! :p

joi, 14 februarie 2013

Au sosit cărţile!

Nici că se putea potrivi mai bine sosirea cărţilor de la Editura All, din cadrul ediţiei a II-a a campaniei vALLuntar! Cum nu cred că voi primi vreun "ceva" cadou de V's Day, cărţile astea pică numai bine.


Chiar dacă au fost trimise un pic neglijent şi aici mă refer la faptul că persoana de la editură care s-a ocupat de expediţii a omis să-mi scrie numele pe plic, menţionând numai denumirea şi adresa firmei la care lucrez , plus  numărul meu de telefon,  până la urmă, prin bunăvoinţa colegelor de la registratura firmei,  au ajuns la mine.
Sper să le citesc cât mai repede, să fac recenzii inspirate care să vă placă şi pe care să le comentaţi, încât să se adune mai mult de 15 comentarii la o recenzie şi să primesc din partea Grupului Editorial ALL şi Romsilva (sponsorul campaniei) un copăcel pe care să-l plantez personalmente!
Let's reeeeead!

Aaa, şi happy valentine's day celor care "ţin" sărbătoarea asta!

duminică, 10 februarie 2013

Ultimele cumpărături, solduri finale

Ieri am mai dat o raită prin Palas Mall, convinsă fiind că la final de sezon de soldare, prind lucruri faine la prețuri foarte scăzute. Și nu m-am înșelat!
Îmi doream o haină ușurică de stofă, care să meargă și la ținute sport, dar și la cele un pic mai elegante. Și am găsit-o la New Yorker, cu incredibilul preț de 45 de lei


Nu are vatelină, însă într-o zi nu foarte friguroasă, e bună. N-am pozat-o prea bine, pentru că a trebuit să ies pe balcon, că în casă nu era lumina prea bună. Are cordon și glugă care, așezată într-un anume fel, e ca un guler mai amplu.



De la Clockhouse mi-am luat un set de două perechi de ciorapi mai grosuți, negri, cu 15 lei.


La C&A am găsit acești colanți/pantaloni foarte faini, pe care îi urmăream de mult, însă la preț întreg nu mă prea înduram să-i cumpăr. Acum i-am luat cu 25 de lei. La acest magazin sunt o groază de lucruri soldate foarte mult, însă, din păcate au mai rămas doar mărimi aproape excepționale le-aș zice eu (48-60), ținând cont că, în ciuda "amplitudinii mele, de la C&A nu port mai mult de 42.


La plecare, n-am putut evita nicicum insula Nemira, de unde am luat 4 cărți, pe care le alesesem de pe site, însă prefer să le cumpăr din librărie pentru a nu mai plăti și transportul. Toate erau reduse, așa că m-au costat în total 41 de lei.
Cam astea-s achizițiile mele de ieri.

La final vă reamintesc de giveaway-ul Dianei, la care mai aveți timp să vă înscrieți doar azi.

Să aveți o duminică frumoasă!

vineri, 8 februarie 2013

GA-ul Dianei!

Primul giveaway, la o lună de la lansarea la apă a blogului! Oferă câştigătoarei o groază de chestii mişto, atât cosmetice, cât şi un film şi o carte (care carte e foarte faină, btw!)
Cine vrea să participe, să intre aici şi să comenteze şi, dacă nu le este prea greu, să se şi aboneze, că nu muşcă. Chiar dacă Diana nu are pretenţia asta, vă spun eu că aşa e frumos şi că fiecare blogăr este măgulit atunci când e urmărit de cât mai multa lume. Hai s-o încurajăm!

marți, 5 februarie 2013

Am fost la bairam

Mama a împlinit azi 76 de ani, așa că a dat și ea "o tartină, o măslină, o scobitoare străină..."


I-am urat La mulți ani, i-am mâncat toate bunătățile pe care le-a făcut, ne-am întâlnit cu prieteni vechi, am vorbit, am râs și împreună cu Lumi, vechea mea prietenă, am dezbătut condiția fotomodelului pe piața muncii, după ce soțul meu ne-am chinuit o bună bucată de timp până ne-a făcut o poză cât de cât acceptabilă. Concluzia e că fotomodelele ca noi au o viață grea :D


Să-mi trăiești mămică, o mie de ani!

luni, 4 februarie 2013

A doua ediţie vALLuntar

Astăzi s-a dat startul unei noi ediţii a campaniei vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL. Anul trecut am ratat-o, însă anul ăsta sper să am mai mult noroc.
Găsiţi aici detalii despre campanie, iar aici regulamentul. Înscrierile se fac între 4-17 februarie, iar condiţia primordială e ca blogul să aibă o vechime mai mare de 1 an. Restul detaliilor le veţi descoperi în link-urile puse de mine.
Succes tuturor!

LE: m-am calificat, așa că aștept cu nerăbdare cărțile!

duminică, 3 februarie 2013

La paradisul femeilor


sau, după cum i-au spus creatorii săi, "The Paradise".
Vă spun despre o ecranizare BBC a celebrului roman al lui Zola, sub forma unui serial. Deocamdată la noi nu e difuzat niciunde, însă la o simplă căutare pe google "the paradise online cu subtitrare", veți găsi mai multe locuri de unde îl puteți vedea online.

Dacă tot vorbim despre filme, vă mai recomand "La fille du puisatier", o dramă franceză în regia lui Daniel Auteuil, care interpretează și unul din rolurile principale. Ca o mică bârfă, bebelușul din film e, de fapt, fiul cel mic al actorului, făcut la 59 de ani, Daniel Auteuil având două fete mari, una dintre ele făcându-l deja bunic.

În rest, am terminat Chemarea îngerului care nu m-a impresionat în mod deosebit, și am început (și mai am un pic și-o termin) Dispariția lui Esme Lennox de Maggie O'Farrell, o altă carte de la Nemira cumpărată cu 10 lei, care acum costă chiar mai puțin, deși e scrisă binișor.

Acum vă las pentru că merg să mă pregătesc pentru mâine la serviciu, cât mi se mai încarcă încă un episod din "The Paradise".
Să aveți o săptămână frumoasă!