duminică, 31 mai 2015

Lăptişorul de matcă crud de la Apiland

Lăptişorul de matcă este un produs apicol asemănător polenului. Beneficiile induse organismului de consumul lăptişorului de matcă crud sunt multe.
Consumul a unui gram zilnic ne ajută la întărirea sistemului imunitar, a cărui slăbire este cauza multor boli greu de tratat.
Apiland a trimis bloggerilor în cadrul campaniei "Sănătate și frumusețe cu lăptișor de matcă pur și crud", câte o doză de lăptișor de matcă crud


Recipientul ajunge unei cure de 25 de zile dacă alegem să-l ingerăm sau mai puțin, in cazul în care îl folosim ca ingredient minune în rețete de măști de față și păr. Pentru că și pentru asta e bun lăptișorul de matcă!

Eu, din păcate nu mă pricep să fac măști decât dacă rețeta e gata făcută de altcineva, însă, la Diana pe blog (Diana e farmacist) găsiți tot felul de rețete care înglobează și lăptișor de matcă crud.

luni, 18 mai 2015

Noul detergent Persil

Am primit spre testare noul detergent Persil Power-mix caps, un produs novator care înglobează în capsulă, atât detergent gel, cât și detergent pudră.


Recunosc ca am fost sceptică în ceea ce privește dizolvarea capsulelor, pentru că cele folosite de mine pana atunci, produse de altă firmă, rămâneau nedizolvate total și asta mă obliga să mai clătesc o dată rufele.



De data asta, deși am spălat tot la programul cel mai rapid de 29 de minute la temperatura apei de 30 de grade, capsulele au dispărut total, lăsând rufele curate și frumos mirositoare.
Se pare că, deși conceptul e asemănător, produsul Persil Power-mix caps în sine este net superior celorlalte capsule detergent existente pe piață.
Mi-aș fi dorit să primesc spre testare și capsule pentru rufe colorate, însă cum n-a fost să fie, pe cele primite, verzi, pentru rufe albe, le-am testat pe rufe albe și foarte deschise la culoare și mă declar mulțumită de rezultate.
Produsul a fost primit în cadrul unei campanii desfășurate de BUZZStore, un site pe care dacă vă faceți cont există posibilitatea să vă înscrieți și să fiți selectați pentru a testa diverse produse.

luni, 11 mai 2015

Reviste grecești cu cadou mai 2015

Așa cum am făcut și anul trecut în timpul vacanței de vară de la Tolo, și acum m-am interesat, am căutat și am cumpărat câteva reviste cu cadou.
De cum am aflat că voi pleca în Creta, am și început căutările de bloguri grecești care spun despre revistele glossy pentru femei. Și am găsit-o pe Maria, FoxyLadyNews, care are un blog asemănător celui pe care-l are Mihaela - Living in Color. Cum greacă nu știu, am găsit că traducerea Google din greacă în engleză pare destul de OK. Sper să vă folosească link-ul celor care veți vizita Grecia și vreți să cumpărați reviste.
Ce e bine la ei, e că vechile numere nu le returnează, ci zac acolo pe raft. Așa că, înafara ultimelor numere, am găsit și reviste din aprilie, cu cadouri interesante.


Prețul revistelor variază de la 1.50 euro, la 5.90 euro.


Astea sunt inserturile revistelor de mai sus. După cum vedeți, am 3 mini mascara (una Lancome Hypnose Drama împreună cu un  mini creion negru, și două Yves Saint Laurent. Baby Doll e în cartonașul auriu, iar False Lash Effect e împreuna cu un demachiant bifazic pentru ochi, de 30 ml.). În plus, am mai găsit o mini cremă de 15 ml. Lancome Renergie Multilift, un gloss Beauty Line Cosmetics (aflu ca e un brand grecesc) și un lac de unghii Paris Memories (?!).
Geanta e de plaja, foarte mare, mult mai mare decât mi-am închipuit că e, și nu-mi place prea mult. Pliculețele sunt mostre găsite în toate revistele.
Mâine dimineață zbor deja spre casă  :( așa că urmează articole despre vacanța din Creta.
Să aveți o săptămână ușoară! :)

duminică, 26 aprilie 2015

Testez pila electronică Scholl Velvet Smooth

Pila electronică Scholl Velvet Smooth cu cristale de diamant a picat cum nu se poate mai bine. De ce spun asta? Păi, după minunata alergie medicamentoasă cu care m-am căpătat pe la sfârșitul lunii februarie, întâi palmele și, după un timp și tălpile, au începui să se descuameze. Dacă mâinile le-am rezolvat cumva cu ajutorul unei creme cu uree, tălpile trebuiau mai întâi curățate de pielea uscată și, mai apoi, hidratate.
Bineînțeles că singura opțiune la debutul simptomelor de descuamare a fost piatra ponce. Doar că mare lucru nu obțineam. Așa că, selectarea mea în campania BUZZStore de testare a pilei electronice #SchollVelvetSmooth, a venit la momentul potrivit :)


Pachetul primit conținea pila Scholl Velvet Smooth, serumul intensiv pentru picioare Scholl Velvet Smooth, 5 pliante de prezentare a pilei electronice și ghidul buzzerului, adică al persoanei care testează produsul.


În aceeași seară am și testat aparatul.
Cam așa arătau tălpile mele înainte de prima ședință de folosire a pilei,


și așa arătau după "șlefuire" și aplicarea serumului.


Eu zic că după doar o singură folosire, efectul a destul de bun, nu? Cu piatra ponce nu aș fi reușit așa ceva.
Continuu să o folosesc pentru că deja e cald și în curând voi avea ocazia să port sandale, iar tălpile mele trebuie să arate foarte bine.
Revin cât de curând cu un update.
Să aveți o duminică plăcută! :)

miercuri, 8 aprilie 2015

Comanda iHerb nr. 5

De când s-a schimbat modul de calcul al shippingului pe iHerb, nu am mai fost tentată să comand, cu atât mai mult cu cât, după episodul StrawberryNet, mă gândeam că și de la ăștia am să primesc coletul tot la oficiul poștal cu vamă.
Doar că n-a fost așa. Am comandat pe 28 martie și azi am ridicat-o de la poștă. Cea de care aparțin.
N-a fost mare lucru, atât din cauza cuantumului shippingului, care crește odată cu greutatea comenzii, cât și pentru a mă asigura că totalul nu depășește 10 euro, sumă până la care la vamă nu plătești deloc taxe.



Mi-am luat pastă de dinți fără fluor Xyli White, cu atât mai mult cu cât aceasta făcea obiectul unei oferte și am dat doar 1 $ pe ea, îndulcitor de stevia Sweet Leaf, un gel de aloe vera Lily of the Desert și, pentru că m-a tentat teribil, un săpun cu iasomie Bee&Flower, care s-a dovedit a fi un mare fâs. Nu miroase deloc grozav și, în plus, lasă pielea mâinlor uscată :(
Cam atât de data asta, însă cred că am să mai dau niște comenzi mici, dacă nu intervine problema cu vama.

marți, 7 aprilie 2015

Ce am mai citit în ultima vreme

I'm back. Sau, cel putin, asa sper. Poate nu m-ați uitat de tot, în ciuda faptului că scriu din ce în ce mai rar.
Azi am descoperit că anul ăsta, în toată luna februarie, nu am scris nici un articol. Shame on me!
Și tot ce-am scris anul ăsta nu a fost decât despre shopping, deși, slavă Domnului, mai am și alte preocupări.
Nu multe, însă, nu fac doar cumpărături așa cum s-ar crede.
Am și citit. Nu așa mult cum aș fi vrut, însă am citit


Poza e copiată din contul meu de pe Goodreads și cărțile sunt trecute în ordinea inversă în care le-am citit.
Prima de anul ăsta a fost "Onoare" de Elif Șafak. O carte extrem de tristă, care are ca punct de plecare o crimă de onoare într-o familie turcă musulmană, care locuiește la Londra. Fiul cel mare își ucide mama, văduvă, pentru că, crede el, îi face de râs în comunitate "văzându-se" cu un alt bărbat. În paralel, ni se povestește despre sora geamănă a decedatei, soră rămasă în Turcia (zona kurdă), necăsătorită și întreținându-se din leacurile pe care le prepară și ajutorul dat la naștere, ca moașă, femeilor din acea zona defavorizată. Nu mi-a plăcut foarte mult, tocmai din cauza gri-ului zugrăvit de-a lungul întregii narațiuni.
Cea de-a doua carte citită anul ăsta e "Să iubești o femeie" de Amos Oz, unul dintre scriitorii mei preferați. În acest roman, Amos Oz povestește despre un bărbat încă tânăr, retras din serviciile secrete israeliene, care încearcă să-și clădească o viață comună, normală, într-o nouă casă, alături de mama și fiica sa, după moartea neașteptată a soției.
A treia carte "Doamnele de marți" e un roman foarte simpatic, scris într-o notă veselă de către Monika Peetz. Cinci prietene care s-au cunoscut în urmă cu 15 ani la un curs de limbă franceză și de atunci se văd în fiecare marți și iau masa la același restaurant, hotărăsc să o urmeze pe una dintre ele, devenită văduvă de curând, într-un pelerinaj la un loc sfânt, acolo unde își închipuie văduva că și-a dorit să ajungă soțul și nu a mai apucat decât parțial. Călătoria făcută per pedes le pune prietenia la încercare și le dezvăluie lucruri despre ele însele pe care nici nu și le-ar fi putut închipui dacă nu părăseau confortul propriilor locuințe. O recomand cu căldură!
A patra carte, "Confidentul" de Hélène Grémillon e o carte drăguță. O tânără descoperă după moartea mamei ei câteva scrisori care vorbesc de niște persoane necunoscute, lucru care o face să creadă că au fost primite dintr-o eroare a poștei. Lucrurile evoluează însă, când continuă să primească scrisori semnate de același necunoscut și, cu timpul, lucrurile par a se limpezi. Romanul are o ușoară tentă de policier, iar finalul este destul de imprevizibil.
Ca să nu vă plictisesc, despre celelalte cărţi am de gând să vă spun în următoarele zile.

joi, 19 martie 2015

Sesiune de machiaj

De la Diana am aflat de asta


Fetelor din Iaşi, înscrieţi-vă, că evenimente de genul ăsta sunt destul de rare la noi în oraş!

miercuri, 18 martie 2015

Bye, bye StrawberryNet

Să știi că te-am iubit! Pe bune! După 10 ani de relație, a venit timpul să ne luăm la revedere.
Azi am ridicat de la oficiul poștal cu vamă ultima comandă făcută la StrawberryNet. Am întrebat de ce a venit la ei și nu la oficiul poștal de care aparțin, așa cum a fost până la penultima comandă.
Mi s-a spus că stickerul galben lipit pe cutie face ca toate coletele ce îl au să fie direcționate către oficiile poștale cu vamă pentru că fac subiectul unor taxe :(
Stickerul este ăsta


și nu-mi amintesc dacă comenzile primite până acum îl aveau sau nu.
Cum pe cutie scria valoarea comenzii (cea calculată de ei, pentru că în realitate, până să-și ia banii din contul meu, a crescut brusc dolarul și suma plătită a fost ceva mai mare), comisionara vamală mi-a și calculat TVA-ul de plată, respectiv 32 de lei. Am pus bot =)) și m-a scutit, că nu se-mbogățește bugetul cu suma aia. Și nici nu sărăcește. Însă mi-a zis pe-un ton amabil că nu prea mai e de cumpărat de la ăștia, că e plină magazia cu cutii cu fundiță mov. Și cum pragul până la care nu plătești nimic e 10 euro, închipuiți-vă că de la StrawberryNet nu iei mai nimic de banii ăștia. Dacă totuși iei sub 110 lei, plătești shipping, iar dacă plătești TVA 24%, unele produse nici nu mai merită a fi cumpărate de la ei.
Oricum, ultimele produse cumpărate au fost un parfumel pentru soț (nu l-am mai pozat) și o cremă de corp Cath Kidston și un fond de ten stick Becca, pentru mine.


Fondul de ten e în nuanța Banana și pare destul de potrivit pentru tenul meu, iar despre cremă nu pot spune decât că miroase foarte bine, ca toate produsele Cath Kidston pe care le am deja.
Îmi pare tare rău că se întâmplă așa, pentru că StrawberryNet erau principalii mei furnizori de parfumuri și cosmetice, însă nici n-am de gând să mă căciulesc de fiecare dată la poșta vamală, ca poate-poate nu mă taxează.
Așa că, cel puțin până se schimbă ceva, eu le spun la revedere.

P.S. Pentru cine doreşte să ştie cum e cu stickerul galben, am găsit aici explicaţii detaliate.

vineri, 13 martie 2015

Secret Lucky Box

Cu ceva timp în urmă am comandat un fel de beauty box de la o firma coreeană, eopenmarket.com, conținând mostre. Cumpărasem de la magazinul lor de pe ebay.com o crema bb Missha și în pachet am găsit un flyer în care se pomenea de acest produs.
A costat 8,80 $, cu shipping standard free. Am dat comanda pe 21 februarie și a ajuns pe 13 martie.
Ce am primit? Vreo 60 de mostre de produse de îngrijire de la diverse firme coreene: Tony Moly, Missha, SkinFood, Etude House, Mizon și încă câteva care nu-mi spun nimic în momentul de față.


Unele mostre sunt în număr suficient pentru a-ți face o părere (3, 5 bucăți), însă altele sunt doar un singur pliculeț de produs.
În plus, pe unele pliculețe, înafara numelui, totul e scris în coreeană, așa că trebuie să fac research înainte de a le folosi :D
Comanda a venit la oficiul poștal cu vamă și nu a implicat nici un fel de costuri suplimentare.
Recunosc că unele produse n-aș fi avut cum să le testez decât așa, însă în momentul de față încă nu-s convinsă că minunile astea au meritat aproape 9 $ :D



joi, 12 martie 2015

Blogsale

Am început curațenia de primăvară și, printre alte lucruri de dat, de aruncat, am ales și o serie de cărți pe care vreau să le vând.







Cum se poate vedea, cele mai multe sunt chick-lit care odata citite, nu prea ai de ce să le păstrezi.
Fiecare carte costă 5 lei, cu transport inclus prin Poșta română, comanda minimă fiind de 25 de lei.
Plata o vreau în avans în cont. În momentul în care aflu că mi-au intrat banii în cont, am și trimis coletul.
Scepticele să se reorienteze spre librării, pentru că de când am blogul nu am dat nici un motiv, nimănui, de a se îndoi de corectitudinea mea, așa că nu doresc să negociez modalități de plată. Cu excepția ieșencelor care, dacă doresc, mă pot contacta și vom stabili cum ne întâlnim.
Deci, doritoarele să-mi scrie pe adresa de e-mail mikisplayground [at] gmail.com și acolo stabilim totul :)